Probabil ca mi-as întreba prietenii întâi…sau poate n-as avea prieteni deloc, sau poate tocmai de-aia as fi nebuna. Daca as fi nebuna as pupa copacii pe obraji, as fi predicator prin parcuri, explicandu-le tuturor mitul pesterii (imitându-l pe Socrate), sau ideologia new-age. Daca as fi nebuna si bogata (ca sa platesc amenzile), mi-as cumpara un proiector si un sistem audio sa proiectez videoclipuri rock pe blocul de vis-a-vis. As începe propozitiile cu conjunctii.
Si m-ar cunoaste toti medicii de pe ambulante drept “ipohondra cu cârnati pe cap”. As avea dreptate întotdeauna si n-ar avea nimeni curaj sa ma contrazica. Mi-as face prieteni cu aripi si cioc si care nu lasa par, doar pene si mi-as boteza toate obiectele din casa “Gogu”.
Sa scriu fara oprire si noima cuvinte ce-mi trec prin minte si ceilalti sa considere ca am pus bazele unui nou curent, “neo-dadaism”…cum suna?
Cacat! Exista deja!
Si când descopar ca sunt altii mai nebuni ca mine, ma închid în casa si beau pâna vomit, ma trezesc mahmura si încep sa fac tot ce mi-am dorit vreodata si n-am facut din cauza societatii: sa port sosetele pe dos, pentru ca ma zgârie cusaturile, sa sug pliculetul de ceai in fast-food, sa-i bag în pizda ma-sii pe-aia care ma enerveaza, sa-mi invit profu’ din anul 2 la un ceai, sa spun doar adevarul, oricare ar fi el si sa fiu convinsa ca tot ce fac e bine. Imagineaza-ti doar o întâlnire spontana cu o veche cunostinta.
EL -Si…ce mai zici?
EU – Eu bine, tu tot alcoolic, pierde-vara, zgârie-brânza, lichea, puslama?
- ???